Ai o problemă juridică și cauți soluții eficiente? Echipa Zoana & Partners îți stă la dispoziție cu experți dedicați.
Oferim consultanță juridică și reprezentare în instanță pentru litigii din sfera civilă, comercială și penală.
Proiectul de Hotărâre pentru plata voluntară a contribuției financiare anuale a României la bugetul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
În temeiul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Ministerul Justiției supune dezbaterii publice următorul proiect de act normativ:
– Proiectul de Hotărâre pentru plata voluntară a contribuției financiare anuale a României la bugetul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, aferentă anului 2026, având în vedere statutul de stat membru asociat în cadrul Grupului de lucru privind combaterea mituirii funcționarilor publici în cadrul operațiunilor economice internaționale, însoțit de Nota de fundamentare.
Proiect | Notă de fundamentare
Propunerile și observațiile referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise în scris, până la data de 17 aprilie 2026, pe adresa Ministerului Justiției, str. Apolodor nr. 17, sector 5, București, pe fax, la nr. 037 204 1060 sau la următoarea adresă de e-mail: dpc@just.ro
Leave a Reply