Ai o problemă juridică și cauți soluții eficiente? Echipa Zoana & Partners îți stă la dispoziție cu experți dedicați.
Oferim consultanță juridică și reprezentare în instanță pentru litigii din sfera civilă, comercială și penală.
Participarea Ministrului Justiției, domnul Radu Marinescu, la prezentarea bilanțului de activitate al Curții de Apel Brașov pentru anul 2025
Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a participat astăzi, 9 martie a.c., la evenimentul de prezentare a raportului de activitate al Curții de Apel Brașov, aferent anului 2025.
Activitatea a oferit cadrul potrivit pentru evaluarea rezultatelor instituționale ale instanței și pentru recunoașterea eforturilor depuse de judecători și personalul auxiliar în asigurarea unei justiții eficiente și de calitate pentru toți cetățenii. Totodată, întâlnirea a reprezentat o ocazie de reflecție asupra priorităților de dezvoltare ale sistemului judiciar și a măsurilor prin care Ministerul Justiției susține consolidarea acestuia, inclusiv prin digitalizare și optimizarea resurselor umane.
Discursul Ministrului Justiției, domnul Radu Marinescu, din cadrul evenimentului:
„Stimate domnule judecător Gheorghe-Liviu Odagiu, Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii,
Stimată doamnă judecător Ramona-Graţiela Milu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii,
Stimate domnule judecător Claudiu-Marian Drăgușin, membru al Consiliului Superior al Magistraturii,
Stimate domnule judecător Alin-Vasile Ene, membru al Consiliului Superior al Magistraturii,
Stimată doamnă judecător Daniela Niculeasa, Președinte al Curții de Apel Brașov,
Stimați membri ai colegiului de conducere al Curții de Apel Brașov,
Stimați grefieri și membri ai personalului auxiliar,
Raportul anual al unei curți de apel nu este doar o sinteză statistică, ci o radiografie a modului în care valorile primordiale ale justiției precum legalitatea, imparțialitatea, celeritatea și respectarea drepturilor fundamentale sunt transpuse în activitatea concretă a instanței.
Din această perspectivă, rezultatele Curții de Apel Brașov pentru anul 2025 reflectă un efort constant de menținere a unui standard ridicat al actului jurisdicțional, în pofida unor condiții care au solicitat intens resursele disponibile.
Complexitatea cauzelor aflate pe rolul curților de apel este în continuă creștere, atât prin natura problematicilor juridice, cât și prin diversitatea domeniilor supuse analizei judiciare.
Evoluțiile legislative frecvente, dinamica jurisprudenței naționale și europene, precum și exigențele sporite privind motivarea hotărârilor impun un nivel ridicat de disciplină profesională și o permanentă adaptare la noile realități normative. În acest context, capacitatea dumneavoastră de a menține coerența și calitatea soluțiilor pronunțate merită întreaga apreciere.
Nu putem însă ignora dificultățile structurale cu care sistemul judiciar se confruntă. Volumul semnificativ de dosare deduse judecății, reprezintă o provocare care necesită un echilibru permanent între exigențele profesionale și resursele disponibile.
Deficitul de personal rămâne un aspect sensibil, care impune măsuri susținute și coordonate pentru asigurarea unei funcționări optime a instanțelor.
În egală măsură, infrastructura judiciară necesită o atenție constantă. Modernizarea sediilor, asigurarea unor condiții adecvate pentru desfășurarea ședințelor de judecată și pentru activitatea administrativă, precum și investițiile în dotări corespunzătoare standardelor actuale sunt componente esențiale ale unui sistem judiciar performant. Actul de justiție nu poate fi disociat de cadrul material în care se desfășoară.
Transformarea digitală a justiției constituie, la rândul său, un obiectiv major. Într-un context european în care digitalizarea administrației publice avansează rapid, este necesar ca sistemul judiciar să beneficieze de soluții informatice moderne, interoperabile și orientate către nevoile reale ale practicienilor și ale justițiabililor. Extinderea utilizării instrumentelor electronice, optimizarea fluxurilor procedurale și facilitarea accesului la informații sunt direcții care contribuie la creșterea eficienței și a transparenței.
În acest sens, Ministerul Justiției își reafirmă angajamentul ferm de a susține aceste procese.
În cursul anului 2025, am continuat demersurile privind consolidarea resurselor umane, prin promovarea ocupării posturilor vacante și prin sprijinirea formării profesionale a întregului personal din sistemul judiciar.
În paralel, au fost susținute proiecte de investiții în infrastructura instanțelor, inclusiv prin valorificarea oportunităților de finanțare externă, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de lucru.
În ceea ce privește digitalizarea, rămânem permanent preocupați de o direcție clară a dezvoltării unui cadru tehnologic coerent, care să permită integrarea aplicațiilor informatice existente și implementarea unor soluții noi, adaptate exigențelor actuale.
Aceste demersuri sunt realizate în strânsă colaborare cu partenerii instituționali și cu respectarea deplină a rolului și competențelor constituționale ale autorității judecătorești. Suntem pe deplin conștienți că modernizarea sistemului judiciar nu poate fi realizată unilateral.
Ea presupune dialog instituțional autentic, consultare constantă și identificarea unor soluții fundamentate pe realitățile concrete din fiecare instanță.
Astfel, Ministerul Justiției rămâne deschis acestui dialog și sprijină toate inițiativele care contribuie la creșterea calității actului de justiție.
În încheiere, doresc să vă felicit pentru modul în care Curtea de Apel Brașov și-a îndeplinit misiunea în anul 2025 și pentru angajamentul constant față de valorile statului de drept.
Activitatea dumneavoastră are un impact direct asupra consolidării încrederii publice în justiție și asupra stabilității cadrului juridic.
Vă asigur de întreaga disponibilitate a Ministerului Justiției pentru a continua colaborarea instituțională în vederea îmbunătățirii condițiilor de funcționare și a susținerii performanței profesionale.
Vă doresc succes în activitate și putere de a transforma fiecare provocare într-o oportunitate de dezvoltare instituțională.
Cu deosebit respect pentru implicare și pentru munca depusă, vă mulțumesc!”





Leave a Reply