Ai o problemă juridică și cauți soluții eficiente? Echipa Zoana & Partners îți stă la dispoziție cu experți dedicați.
Oferim consultanță juridică și reprezentare în instanță pentru litigii din sfera civilă, comercială și penală.
Mesajul Ministrului Justiției, domnul Radu Marinescu, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paște
Sfintele Sărbători de Paște ne oferă un moment de reflecție autentică asupra valorilor care dau sens profund vieții noastre: credința, speranța și încrederea în bine.
Lumina Învierii ne amintește că echilibrul, dreptatea și adevărul sunt acele principii morale esențiale care ne ghidează nu doar în activitățile cotidiene, ci și în modul în care ne raportăm unii la alții, ca oameni, pentru că, mai presus de toate, responsabilitatea față de semeni capătă o dimensiune profund umană atunci când este însoțită de empatie, înțelegere și respect.
Fie ca Sărbătoarea Învierii Domnului să ne aducă liniște sufletească, claritate și încredere în forța valorilor care ne țin împreună, precum și inspirația de a continua, zi de zi, să facem ceea ce este drept.
Vă doresc tuturor Sărbători binecuvântate, alături de cei dragi!
Radu Marinescu, Ministrul Justiției

Leave a Reply