Ai o problemă juridică și cauți soluții eficiente? Echipa Zoana & Partners îți stă la dispoziție cu experți dedicați.
Oferim consultanță juridică și reprezentare în instanță pentru litigii din sfera civilă, comercială și penală.
Comunicat de presă privind desemnarea membrului național al Eurojust, București, 1 aprilie 2026
Ministerul Justiției anunță că, în urma etapelor de depunere, evaluare a dosarelor de candidatură, precum și a interviurilor desfășurate ieri, 31 martie a.c., la sediul Ministerului Justiției, candidatul selectat pentru funcția de membru național al Eurojust este doamna Emilia-Ioana Lionte.
Comisia de selecție a constatat că, dintre candidatele înscrise, doamna Emilia-Ioana Lionte întrunește toate criteriile necesare ocupării funcției de membru național al Eurojust.
Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în materie de Justiție Penală (Eurojust), are un rol esențial în sprijinirea și consolidarea cooperării judiciare între statele membre în combaterea criminalității transfrontaliere. În acest context, desemnarea unui membru național competent și experimentat, care va contribui la eficientizarea mecanismelor de cooperare judiciară pe plan european, reprezintă o prioritate pentru România.
Ministerul Justiției, în calitatea sa de autoritate responsabilă pentru coordonarea acestei proceduri, își reafirmă angajamentul de a asigura un proces de selecție transparent, profesionist și bazat pe criterii de merit, în vederea reprezentării optime a României în cadrul Eurojust.

Leave a Reply